Despre mine
Home » Despre mine
CINE SUNT
Bună, sunt Paula Pricope și sunt încântată să îți povestesc puțin despre mine, pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a înțelege cum te pot ajuta.
Cred cu tărie în puterea dezvoltării personale și a psihoterapiei de a transforma vieți și de a aduce claritate în momentele de provocare. În cadrul fiecărei sesiuni, îmi doresc să creez un spațiu sigur și deschis pentru toți cei care își doresc o schimbare, oferind sprijin profesional și empatic adaptat fiecărei persoane.
Am dedicat ani de studiu aprofundat psihologiei, absolvind atât licența în Psihologie la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea “Al.I.Cuza” Iași, cât și masteratul în Psihologie Clinică și Psihoterapie. În paralel, am completat formarea în Psihoterapie Sistemică de Familie și Cuplu prin Asociația Human Center Iași. Sunt membră a Colegiului Psihologilor din România, cu atestat de liberă practică sub supervizare.
Ședințele oferă un spațiu sigur, plin de susținere, pentru explorarea gândurilor și emoțiilor tale. Primul pas poate fi dificil, dar sunt aici să facem această călătorie mai ușoară împreună!
CONSILIERE ONLINE
Cred că cel mai mare dar pe care îl pot oferi clienților mei este să îi ajut să devină conștienți de propriile lor resurse interioare.
Virginia Satir